Test Non-Invaziv Intolerantă secundară la sorbitol

Airtest este o probă non-invazivă pentru diagnosticarea intolerantei secundare la sorbitol. Este un test ușor de realizat și interpretat care se poate realiza și acasă 

Analiza Airtest este sustinută de Laboratorul Calderon cu o experientă vastă în intolerante și alergii alimentare, înființat în anul 1960 cu sediul în Spania,  oferă un diagnostic sigur prin intermediul celei mai avansate tehnologii Cromatograful Quintron. 

Airtest măsoară nivelul concentrației de Hidrogen (H2) , Metan (CH4)  și Dioxid de Carbon (CO2) din aerul expirat la fiecare 25 de minute timp de 3 ore, administrând substratul corespunzător, în acest caz sorbitol 

Airtest se bazează pe capacitatea florei intestinului gros de a fermenta zaharurile care produc Hidrogen și / sau Metan. Atunci când există o intoleranță la un anumit zahăr, acesta nu va fi absorbit prin mucoasa intestinului subțire așa cum ar fi de așteptat și, prin urmare, va ajunge în intestinul gros nemodificat. Dacă se întâmplă acest lucru, flora care locuiește la acest nivel  va  procesa generând hidrogen și / sau metan, o parte din aceste gaze vor fi absorbite și eliminate prin respirație. Dacă testul AIRTEST detectează o creștere a concentrațiilor acestor gaze în intervalul de timp 75-100 minute după ingestia substratului, poate fi din cauza unei intolerante secundare la sorbitol

Rezultatele  sunt prezentate atât numeric cât și grafic, ușor de interpretat 

 

  • Metodă digestivă non invazivă ușor de efectuat și interpretat 
  • Măsoară în același timp Hidrogenul (H2), Metanul (CH4) și Dioxidul de Carbon (CO2) reducând semnificativ rezultatele false negativ/pozitiv
  • Rezultate în 7 zile lucrătoate 
  • Analiză efectuată în străinătate cu cele mai avansate tehnologii
Ce conține kitul? 
  • O sticlută cu substratul lactoză care se dizolvă cu apă înainte de al ingera 
  • Două paie
  • 8 eprubete 
  • Formular de solicitare 
  • Protocol
  • Instructiuni 
Cum primesc rezultatul? 
  • Rezultat model 
  • Achizitionează kitul online 
  • Primește kitul în 24 ore în orice punct geografic din România 
  • Prelevează proba 
  • Anuntă-ne când în ce zi se realizează proba iar noi ne ocupăm de toată partea logistică
  • Primește rezultatul pe mail în 7 zile lucrătoare

Pachet promotional

INCLUDE:

  • Analiza intolerantă secundară la sorbitol
  • Interpretare rezultat de către un medic specialist
  • Tratament personalizat
  • Dietă personalizată
NOTĂ: Procesul de interpretare, tratament s1i dietă se realizează online direct cu medicul

Video explicativ prelevare probe