Sindromul intestinului iritabil (IBS) este o tulburare digestivă funcțională caracterizată prin dureri abdominale recurente asociate cu modificări ale obiceiurilor intestinale, balonare, distensie abdominală și flatulență.
Se estimează că 40% dintre pacienți au vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani. Deși nu este o afecțiune gravă, are un impact mare asupra calității vieții, ducând la necesitatea a numeroase tratamente medicale, provocând și absenteism de la locul de muncă și pierderi economice.
Pacienții cu IBS pot prezenta un test patologic de respirație cu hidrogen cu lactuloză si /sau lactitol, care demonstrează creșterea excesivă a bacteriilor intestinale subțiri (SIBO). Conform acestui concept, un procent mare de pacienți cu IBS prezintă un număr anormal de microorganisme în ileonul distal, care la rândul lor produc o serie de produse biologice care alterează funcția intestinală, ducând la un răspuns inflamator cronic de grad scăzut, care constituie reacția fiziopatologică a IBS.
Deoarece biomarkerii sensibili și specifici nu sunt disponibili, diagnosticul se face folosind criterii clinice, denumite în prezent Roma IV. Deși nu se cunoaște originea exactă a IBS, dovezile indică faptul că factorii implicați au de-a face cu dieta, metabolismul acidului biliar, infecții, utilizarea antibioticelor, precum și fenomenele psihosociale. Mecanismele fiziopatologice descrise implică dereglarea axei intestin-creier, disfuncția barierei mucoase intestinale și modificări ale microbiotei intestinale.
Dovezile indică faptul că se observă disbioză, adică alterări calitative sau cantitative ale microbiotei intestinale, atât la nivelul mucoasei, cât și al fecalelor pacienților cu IBS, cu scăderea raportului Firmicutes/Bacteroidetes și mai puțină diversitate.
Această disbioză generează o alterare a comunicării bidirecționale a axei intestin-creier, care este cheia în perpetuarea simptomelor IBS, deoarece modificările concentrației de metaboliți și neurotransmițători contribuie la hipersensibilitatea viscerală și produc modificări ale sistemului endocrin și imunitar.
ALTERĂRI ALE MICROBIOTEI ÎN IBS
Microbiota intestinală conține trilioane de bacterii și peste 1.000 de specii diferite. Numărul de gene pe care le poartă depășește de 100 de ori genomul uman. Profilul genomic al microbiotei intestinale este cunoscut sub numele de microbiom.
Cele mai importante funcții ale microbiotei intestinale sunt metabolizarea substanțelor nedigerabile de către intestinul uman, protecția împotriva agenților patogeni și modularea sistemului imunitar, inclusiv toleranța la antigenele dietetice, în condițiile în care 70% din celulele imunitare ale întregului organism sunt localizate în intestinul.
Microbiota intestinală este dominată de 5 fili principale: Firmicutes (anaerobi Gram pozitivi), inclusiv Lactobacillus, Clostridiales, Eubacterium, Ruminococcus etc; Bacteroidetes (anaerobi Gram negativi), cei mai abundenți fiind Bacteroides și Prevotella; Proteobacterii (Gram negativ facultativ), care include Enterobacteriaceae; Actinobacterii (anaerobi Gram pozitivi), cu genul său principal Bifidobacterium; și Verrucomicrobia (anaerobi Gram negativi), dintre care principalul său reprezentant este Akkermansia muciniphila, specie asociată cu sănătatea datorită funcției sale importante în echilibrul stratului de mucină al barierei intestinale.
Click aici pentru a vizualiza statusul microbiotei în IBS evaluati prin tehnici ADN in fecale
În general, cercetările în IBS sugerează că există o creștere a abundenței speciilor bacteriene proinflamatorii, cum ar fi familia Enterobacteriaceae, cu o reducere a Lactobacillus și Bifidobacterium. Aceste bacterii probiotice interacționează cu alte specii și cu gazda pentru a modula microbiota și sistemul imunitar prin inducerea unui răspuns tolerogen prin intermediul celulelor dentritice și pot secreta bacteriocine care protejează împotriva agenților patogeni.
În plus, în IBS, s-a descoperit că bacteriile care produc acizi grași cu lanț scurt (SCFA) sunt scăzute, cum ar fi Clostridiales și Ruminococcus, precum și Faecalibacterium prausnitzii, implicate în echilibrul stratului de mucus al barierei intestinale.
În ceea ce privește indicele Firmicutes/Bacteroidetes, un marker al disbiozei intestinale, studiile au raportat atât o creștere, cât și o scădere a acestuia, posibil din cauza diferențelor tehnice în extracția ADN-ului sau din cauza variațiilor tehnicilor genomice utilizate în diferitele studii.
În studiile care au comparat microbiota la nivel de gen între pacienții cu IBS și depresie, s-au observat modificări similare, cu excepția unor genuri care s-au schimbat doar în grupul cu depresie, cum ar fi Parabacteroides, Roseburia, Veillonella și Suterella, care ar putea fi responsabile pentru diferitele simptome observate la ambele grupuri.
Faptul că IBS, depresia și comorbiditatea lor împărtășesc caracteristici în microbiota lor ar sugera că axa microbiotă-intestin-creier este implicată în aceste condiții. O descoperire interesantă este asocierea IBS cu producția de metan, cu niveluri mai scăzute ale IBS asociate cu diaree și niveluri mai ridicate ale IBS asociate cu constipația. Această creștere se datorează creșterii excesive a Methanobacteriales (aparținând Archaea) care sunt capabile să transforme hidrogenul în metan.
SCFA( acizi grasi cu lant scurt) sunt principalele produse finale rezultate din fermentarea carbohidraților nedigerabili în colon de către unii membri ai microbiotei. Nivelurile intestinale ale acidului propionic (produs în principal de genul Bacteroides) și acidului butiric (produs de Firmicutes, în special Roseburia, Faecalibacterium și Eubacterium), par a fi legate de anumite stări de sănătate și boală, în special cele asociate proceselor inflamatorii și disbiozei.
Pe lângă SCFA, microbiota produce și aminoacizi, dintre care unii sunt precursori pentru sinteza neurotransmițătorilor, cum ar fi serotonina și acidul gamma-aminobutiric (GABA), indicând o legătură directă a microbiotei cu sistemul nervos central (SNC) .
Pe de altă parte, studii recente arată că la 15 până la 50% dintre pacienții cu IBS există o creștere a permeabilității intestinale. Această creștere permite translocarea bacteriilor intestinale în țesuturi, ducând la o stare de inflamație cu creșterea citokinelor circulante, care la rândul lor își exercită influența asupra SNC. Această inflamație poate promova, de asemenea, producția de serotonină de către celulele enterocromafine intestinale, care ar putea fi responsabilă pentru unele simptome neurologice persistente și hipersensibilitate viscerală.
În fine, nu putem să nu amintim de influența stresului, care are un mare impact asupra sensibilității, motilității, secreției și permeabilității intestinale. Aceste modificări sunt mediate de SNC, neuronii periferici și microbiota intestinală.
S-a demonstrat că o microbiotă sănătoasă joacă un rol critic în răspunsul la stres, prin acțiunile sale asupra axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA), care face parte și din axa intestin-creier, alături de SNC (sistemul nervos central) și SNE (sistemul nervos enteric) care a fost numit „al doilea creier”, deoarece conține mii de ganglioni și aproximativ 500 de milioane de neuroni și este capabil să producă peste 30 de neurotransmițători, inclusiv 90% din serotonina organismului și 50% din dopamina sa.
Click aici pentru a vizualiza neurotransmitatorii evaluati in fecale prin ADN (In sectiunea NEUROBIOLOGIE se poate observa clar un dezechilibru la nivel neuronal
Acești neurotransmițători influențează semnalizarea dintre celulele epiteliale și bacteriile comensale, care au receptori pentru acestea, activând celulele imune și generând produse microbiene în intestin, care pot intra în circulație și pot acționa asupra altor organe, în special asupra creierului. Modificările acestor căi ar putea explica generarea și perpetuarea simptomelor observate în IBS.
OPȚIUNI TERAPEUTICE PENTRU MANAGEMENTUL MICROBIOMULUI INTESTINAL ÎN SCI
Utilizarea intervențiilor terapeutice asupra microbiotei intestinale în IBS se bazează pe mai multe fapte care sugerează că disbioza precede și ar putea influența dezvoltarea acestei boli.
Mai multe meta-analize au analizat rolul probioticelor la pacienții cu IBS. Probioticele sunt microorganisme vii care, atunci când sunt administrate în cantități adecvate, produc un beneficiu pentru sănătate (OMS).
Ford și colab., analizând 35 de studii randomizate controlate, au observat o scădere a simptomelor persistente la pacienții care au utilizat probiotice față de placebo (RR: 0,79). Didari și colab. au analizat 15 studii randomizate controlate, care demonstrează o scădere a simptomelor la pacienții care primesc probiotice după 8 săptămâni.
O a treia meta-analiză a inclus 21 de studii randomizate controlate, observând că terapia cu probiotice a produs o îmbunătățire a simptomelor generale și a calității vieții.
Pe scurt, utilizarea probioticelor pare a fi eficientă în tratamentul IBS, deși este necesară o standardizare în studii, în ceea ce privește specia și tulpina utilizate, doza și timpul de administrare.
In prezent, pacientii pot realiza studii/teste de microbiom pentru a evalua statusul microbiotei si a biomarkerilor pentru a stabili un tratament tintit/personalizat.
CONCLUZII
- IBS este o afecțiune multifactorială complexă, care implică modificări ale microbiotei intestinale (disbioză), precum și modificări ale semnalizării sistemului imunitar și a axei intestin-creier.
- În prezent, există puține instrumente terapeutice pentru a îmbunătăți simptomele pacientului și calitatea vieții pe termen lung.
- Studiile genomice (metataxonomice) în fecale pot oferi informații relevante despre starea microbiotei intestinale la pacienții cu simptome persistente și rezistență la tratamentele uzuale.
- Manipularea microbiotei, prin probiotice, prebiotice și simbiotice pentru a promova un mediu intestinal sănătos, s-ar putea dovedi a fi o alternativă terapeutică valoroasă atât în IBS, cât și în alte tulburări digestive funcționale.
Autor dra. Lorena – articol preluat si tradus https://www.infobioquimica.com/new/2021/08/30/microbiota-intestinal-en-el-sindrome-de-intestino-irritable/
BIBLIOGRAFIE
- Raskov, Burcharth, Pommegaard , Rosenberg (2016). Irritable bowel syndrome, the microbiota and the gut-brain axis. Gut Microbes; 7(5): 365-383
- Rodiño-Janeiro, Vicario, Alonso-Cotoner, Pascua García, Santos (2018). A Review of microbiota and Irritable bowel syndrome: Future in therapies. Adv Ther; 35:289-310
- Y. Liu, Lu Zhang, Huaiqiu Zhu, Liping Duan. Similar fecal microbiota signatures in patients with diarrhea-predominant irritable bowel syndrome and patients with depression. Clin Gastroenterol and Hepatology 2016; 14:1602-1611. https://dx.doi.org/10.1016/j.cgh.2016.05.033
- Bustos Fernández, Lasa, Man (2020). Microbiota en el síndrome de intestino irritable. Experiencia argentina. An Microbiota Probióticos Prebióticos; 1(1): 21-23